Moda anilor 70: prin ce se caracteriza și cum ne influențează acum

January 28th, 2019

Una dintre cele mai dominante ere în fashion a fost moda anilor 70! Ce e ironic din acest punct de vedere este faptul că această perioadă a fost văzută drept una dintre cele mai rebele, mai lipsite de „stil” înțeles ca fiind conformitate, raportare la reguli, una dintre cele mai libertine decade.
E momentul de expansiune al individului, al naturaleții, al întoarcerii la origini, prin contrast cu standardizarea anilor 50 și 60. De asemenea, moda anilor 70 e percepută ca un amalgam de stiluri: boho, hippie, gipsy, folk, etno, safari, unisex, etc. E perioada în care te puteai îmbrăca așa cum îți doreai și în care originalitatea era mai prețuită ca oricând: nu e de mirare că anii 70, simbol al creativității și al vibrației, sunt și acum adorate de designeri.

Moda anilor 70: caracteristicile celei mai fecunde epoci din istoria fashion-ului

Marcată la nivel politic de Războiul Rece și în principal de confruntarea din Vietnam, decada 70 este văzută ca una dintre cele mai prolifice în ceea ce privește afirmarea drepturilor omului. Apelul irezistibil al victoriilor din Al Doilea Război Mondial este uitat, iar gustul amar al intervenției Americii în Coreea și mai târziu în Vietnam determină tinerii să iasă în stradă pentru a cere încetarea violențelor, pace, armonie și liniște.

Sursa foto: Instagram.

Dincolo de implicațiile sociale ale acestor mișcări, moda avea să fie cel mai profund influențată. Luptătorii pentru pace și toleranță nu mai vedeau cu ochi buni hainele conformiste ale părinților, ci doreau o estetică cu totul și cu totul nouă. Nimic nu era descurajat, motiv pentru care este dificil să sintetizezi moda anilor 70 în doar câteva cuvinte.

Poate cea mai importantă este înclinația către natural. În plină evoluție tehnologică, copiii anilor 70 se îndreptau către in, blană, mătase, dantelă, broderii cusute de mână, către tot ce era cât mai simplu și mai nonconformist. Culorile erau în mare parte neutre, de pământ, calde și echilibrate, ca să se opună parcă epocilor anterioare, strălucirii anilor 20, intensității cromatice a anilor 50 sau caracterului psihedelic al decadei 60.

Sursa foto: Instagram.

Delicatețea cromatică e însă compensată pe deplin de mixurile printurilor. E perioada mix&match, în care imprimeuri nebune sunt adesea asociate aparent fără logică. Curentele etno și gipsy sunt cele mai favorizate, reprezentanții anilor 70 exprimându-și deschiderea către lume și către toleranță prin adoptarea unor elemente specifice altor culturi.

Sursa foto: Instagram.

În ceea ce privește elementele de croi, sunt favorizate designurile simple, cât mai accesibile și mai comode. Blugii cu talie înaltă, rochiile lejere, fluide, siluetele feminine, dar totuși, comode, sunt favoritele perioadei. Abundența stă la nivelul accesoriilor: în anii 70 puneai pune pe tine liniștită toate bijuteriile din casă, și tot ai fi fost stilată. Condiția: să poți enumera cel puțin un motiv personal pentru care porți fiecare dintre aceste piese. Nimic nu se făcea fără suflet.

Sursa foto: Instagram.

Ciucurii, franjurii, dantela și macrameul sunt alte preferate  ale anilor 70. Toate exprimă, în fond, aceeași idee: a libertății, a neîngrădirii exprimării diversității, a creativității și a imaginației.

Sursa foto: Instagram.

Cum porți elemente inspirate de moda anilor 70 acum

Cu o asemenea bogăție de semnificaţii, nici nu e de mirare că anii 70 sunt în continuare atât de iubiți. De fiecare dată când ne săturăm de o modă mult prea conformistă, ne amintim de hiper imaginația decadei despre care vorbim azi și ne lăsăm din nou pradă ei. Dovada? Acum câțiva ani, când curentul boho chic a fost în floare!

Cum porți azi anii 70? Poți apela atât la o interpretare integrală, cu jachete din piele întoarsă, blugi evazați cu talie înaltă și plete naturale, dar și la asocieri mai complexe, în ton și cu societatea contemporană.

Sursa foto: Instagram.

Astfel, ai libertatea de a apela la un singur element caracteristic anilor 70, pe care să îl combini cu o influență actuală. De exemplu, rochia lejeră de dantelă va deveni atât de modernă atunci când e mixată cu detalii glam sub forma bijuteriilor minimaliste.

Sursa foto: Instagram.

În ceea ce privește hainele de care ai nevoie ca de aer acum, îți recomandăm o tunică colorată, cu imprimeuri etno. Asociază cu accesorii din rafie, precum o pălărie mare și o geantă împletită. E outfitul perfect pentru vară!

Sursa foto: Instagram.

Ia e un alt element caracteristic al anilor 70! Combină cu pantaloni de piele întoarsă, cu un rucsac cu print etno și plete coafate lejer, și vei părea desprinsă din perioada boho.

Sursa foto: Instagram.

Firește, nu puteam uita de curentele etno și gipsy. Se ia o rochie lungă sau o fustă maxi, acoperită cu acest print creativ, și se asociază cu un top scurt, cu vedere la abdomen. Pălăria influențată de diverse culturi e un must!

Sursa foto: Instagram.

Blugii cu talie înaltă și croi evazat sunt un alt item caracteristic al anilor 70 de care nu ne vom sătura niciodată! Asociază cu platforme, cu un top senzual și bijuterii glam!

Sursa foto: Instagram.

Ai chef de cumpărături? Să aruncăm o privire itemurilor care emană vibrații a la anii 70!

O pereche de cizme din piele întoarsă e parcă anume creată pentru a ne aminti de decada hippie! Ca să o faci și mai potrivită contextului, aplică flori pe ea și coloreaz-o într-o nuanță naturală, precum verdele. E cea mai bună alegere!

Cizme verzi din piele naturala intoarsa Lorelai.

Completează cu o geantă în tonuri de pământ, precum acest delicios coniac, și acoperită cu model floral care emană o naturalețe cuceritoare. Accesoriul de pe Dasha reprezintă una dintre cele mai frumoase genți casual pe care le-am văzut în ultima vreme!

Geanta cognac din piele naturala cu model floral cognac cu negru Alia.

Încheiem galeria articolelor inspirate de anii 70 cu o piesă din categoria bluze stil ie. Crem, cu imprimeu floral, croială lejeră și mâneci ¾, acest item face parte dintre obiectele de îmbrăcăminte de care ai nevoie dacă vrei să aduci decada boho în viața ta!

Bluza crem cu imprimeu floral Rebeka.

Acestea sunt cele mai importante caracteristici ale anilor 70! Inspiră-te din decada boho, hippie, gipsy, și adoptă un stil plin de creativitate și de imaginație!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *