Cum să te îmbraci la un botez? 5 idei de ținute pentru botez

September 11th, 2018

Un prichindel a fost adus pe lume și merge acum să primească binecuvântarea existenței: ce poate fi mai emoționant și mai sacru de atât? Botezul e prilej de lacrimi ce curg cu tandrețe, de suspine pline de afecțiune și cel mai bun prilej de a ne reaminti încă o dată că viața este, înainte de toate, un adevărat miracol.

Acestea fiind spuse, poate părea ușor superficial ca în aceste momente de o încărcătură emoțională profundă să te lași roasă de îndoieli stilistice. Însă ține cont de faptul că prezența ta la botez trebuie să se încadreze perfect în dulcele tablou al evenimentului, așa că, acordând atenție vestimentației tale, nu faci decât să onorezi venirea pe lume a micii minuni. Și, pentru ca nicio dilemă de natură fashion să nu mai existe, noi îți recomandăm în rândurile de mai jos 5 ținute perfecte pentru botez!

5 ținute pentru botez: cum să te îmbraci într-una dintre cele mai festive ocazii

Precum nunțile, botezurile sunt ocazii formale, așa că va fi necesar să scoți la înaintare cea mai frumoasă ținută a ta. Spre deosebire însă de momentul în care îți unești destinele cu sufletul pereche în fața altarului, botezul e bazat pe mai puține superstiții, iar vedeta sa, adorabilul bebeluș, nu se va supăra dacă ești îmbrăcată mai fastuos decât el, deși e totuși recomandat să nu îți faci apariția într-un outfit ce depășește în anvergură ceea ce poartă mama sau nașa copilului.

În ceea ce privește cele mai bune idei de styling, printul floral, croielile vintage și pastelurile reprezintă opțiuni fabuloase prin care să cinstești venirea pe lume a unei mici minuni.
Poartă accesorii festive, dar nu exagera din acest punct de vedere: e o ocazie în care ar trebui să predomine delicatețea, duioșia, nu strălucirea opulentă.
În ceea ce privește pantofii, specialiștii te sfătuiesc să optezi pentru tocuri medii sau chiar pentru balerini. Cel mai probabil, va fi o ocazie la care vor veni mulți prichindei, și nu e indicat să alergi după micuții năzdrăvani în tocuri care amenință să te destabilizeze la cel mai mic pas.

Ține cont de aceste indicații, iar ținutele tale pentru botez vor ieși în evidență cu caracterul lor diafan, cu sclipirea plină de tandrețe, cu irizațiile pline de stil. Cu alte cuvinte, fii la fel de frumoasă precum viața: noi îți arătăm cum, cu cinci ținute parcă desprinse din basme!

Ținuta 1 – romantismul florilor la botez

Rochiile cu imprimeu floral reprezintă una dintre cele mai bune alegeri pe care le poți face atunci când participi la un botez. Nu e nimic mai delicat și mai gingaș decât o floare sau un nou-născut, așa că cele două se potrivesc pur și simplu perfect. În ceea ce privește culoarea, așa cum am mai spus, la botez nu există interdicții majore, așa că poți opta și pentru un fundal negru al florilor, dar roșul și culorile vii reprezintă totuși cele mai bune alegeri.

Instagram: DivaHair.

Accesoriile ținutei sunt la rândul lor atât de inspirat alese. Sandalele cu șireturi și toc mediu vor fi ideale pentru a zbura pe câmpii, alergând alături de copiii frumoși. Coșul împletit e însă vedeta sublimă a acestui outft: noi considerăm că se potrivește mult mai bine tonalității evenimentului decât un plic, mai ales dacă festivitatea se desfășoară afară.

Coafura cu păr liber, lăsat să cadă romantic pe spate, întregește ideea de libertate a outfitului. Nu abuza sub nicio formă de makeup: e una dintre cele mai mari contraindicații la un botez.

Am descoperit piesele perfecte pentru această ținută romantică de botez. Rochia midi roșu deschis cu imprimeu floral colorat Artemisa e una dintre preferatele noastre din cadrul categoriei „rochii office” de pe dasha.ro și exprimă perfect sensibilitatea ceremonialului. Super accesoriile pe care le-am regăsit în categoria „sandale damă” la Dasha sunt accesoriul ideal în această combinație: noi am opta pentru Sandalele negre din piele naturală Odelia.

Rochie midi roșu deschis cu imprimeu floral colorat Artemisa și Sandalele negre din piele naturală Odelia

Ținuta 2: compleu rafinat

E adevărat că această ținută de botez ar trebui abordată mai degrabă de mame, de nașă sau de bunici, deoarece abundă de un rafinament serios, dar poți apela la ea și dacă ești un oaspete mai apropiat. Reprezintă o marcă înregistrată a monarhiei britanice, fiind alegerea numărul unu a lui Katte Middleton pentru botezul micuților George, Charlotte și Louis. În ce constă ea? Într-o haină de calitate, cambrată pe corp, purtată cu o rochie cu croi office și pantofi cu toc comod. Este însă vital să investești în articole de calitate: doar nu degeaba imiți acum modalitatea de styling cea mai iubită a capetelor încoronate.

Accesoriile trebuie să rămână în aceeași sferă nobilă: pantofi în tonuri de nude și un plic rafinat. Nu îți vom recomanda să mizezi și pe pălării, precum Kate și ai ei, deoarece poate fi considerat totuși un gest mult prea extravagant pentru România.

Și coafura și machiajul trebuie să urmeze aceeași cale sofisticată. Părul prins într-un coc suav, la ceafă, se va potrivi de minune cu vibrațiile maiestuoase ale acestui outfit. Mai ai nevoie de un fond de ten lejer și un strop de iluminator, pentru a masca eventualele urme de oboseală.

Instagram: Kensington Royal

După cum am spus, este imperios necesar ca în această ținută de botez să integrezi piese cât se poate de classy, de o calitate superioară. Este motivul pentru care alegerea noastră rămâne Dasha. Pardesiul gri cu imprimeu geometric bej inchis si roz din bumbac Ailis din categoria Geci și Paltoane va forma o pereche imbatabilă alături de Rochia gri cu imprimeu geometric navy Luana. Armonia cromatică este extrem de importantă.

Pardesiu gri cu imprimeu geometric bej inchis si roz din bumbac Ailis și Rochie gri cu imprimeu geometric navy Luana.

Ținuta 3: costum elegant cu tonuri nude

Costumul e o altă opțiune cu care nu vei da greș atunci când vine vorba despre ținutele de botez. Dacă nu participi însă la creștinarea micuțului Louis, cel de-al treilea vlăstar al familiei regale, noi îți recomandăm să mixezi piesele între ele. Începe cu o pereche de pantaloni în tonuri de roz dulce, completează cu un top alb și întregește cu un sacou în aceeași nuanță. Este musai să alegi materiale luxuriante, așa cum este mătasea, pentru a conferi mai mult glam ansamblului.

În ceea ce privește accesorizarea, o geantă cu lanț va face minuni. Poți opta și pentru bijuterii, dat fiind faptul că articolele vestimnetare propun un croi mai degrabă relaxat. Pantofii cu prin floral reprezintă acea pecete de extravaganță subtilă de care până și un botez are nevoie.

Un bob răvășit este coafura cea mai recomandată pentru această ținută de botez. Completează cu un ruj roșu sau roz și ai întruchiparea exemplară a feminității în costum!

Instagram: DivaHair.ro.

 

La Dasha am găsit cele mai potrivite piese pentru a replica acest look de milioane! Pantalonii rose cu dungi albe Annie de la Dasha, pe care îi vei regăsi în cadrul secțiunii „pantaloni damă” emană acel aer rafinat, cu dungile albe conferind mai multă relaxare unui item ce inspiră atâta eleganță. Ne mutăm la categoria „Genți damă”, de unde te ispitim cu cel mai drăgălaș model de poșetă cu lanț, în aceleași nuanțe irezistibile de roz. Geanta-plic roz somon din piele naturala Caroline by Dasha trebuie neapărat să facă parte din colecția ta!

Pantaloni rose cu dungi albe Annie și Geantă-plic roz somon din piele naturala Caroline

Ținuta 4: fustă și top

Dacă nu ai opta nici pentru o rochie, dar parcă nici nu te-ai prezenta la botezul micii minuni în pantaloni, combinația de fustă și top e opțiunea câștigătoare. Ai grijă însă să optezi pentru o fustă stylish, un item spectaculos, așa cum este această creație lungă din voal albastru: vei arăta precum o prințesă în ea. Completează neapărat cu o maletă simplă, neagră, deoarece este vorba despre un botez!

Pantofii cu toc vor imprima și mai mult glam acestei ținute demne de o membră a nobilimii, dar o idee bună sunt și balerinii delicați, care se împacă de minune cu fusta. Păstrează restul outfitului accesorizat cât se poate de subtil.

Coafura trebuie neapărat să fie una sleek, perfect executată. Ne place acest coc de balerină care vibrează în același ton cu semnificațiile outfitului. Machiajul e musai să fie diafan și luminos.

Intagram: DivaHair.ro.

Am descoperit o adevărată bijuterie în categoria „fuste damă”! Este vorba despre Fusta aurie din piele sintetica Natasha by Dasha: apelează la ea în locul fustei din voal, pentru o variantă mai plină de glam a acestei ținute de botez. Optează ca accesorii pentru o pereche stilată din cadrul secțiunii „balerini”, respectiv modelul negru din piele naturală Juliette de la Dasha.

Fustă aurie din piele sintetica Natasha și Balerini negri din piele naturala Juliette

Ținuta 5: alb pur

Nu mergem la o nuntă, deci avem toate motivele să optăm la botez pentru o ținută în nuanțe de alb pur. Cine exprimă mai bine puritatea diafană a acestei celebrări decât culoarea nevinovată a porumbeilor și a zăpezii? O rochie de dantelă, albă precum neaua, cu un croi a la anii 50, va constitui întotdeauna una dintre cele mai bune ținute pentru botez. În plus, acum nu mai ai motive să te temi că o vei eclipsa pe mămică. Poartă deasupra un cardigan călduros, deoarece în Biserică e adesea frig, mai ales în anotimpul rece.

Sandalele nude completează de minune acest ansamblu: ferește-te de cele albe, pentru că pot conferi impresia de too much. Un plic argintiu va reprezenta accentul de glam de care are nevoie această ținută de zână.

Copiii prezenți la ceremonie te vor adora dacă vei aborda un machiaj light și bucle blonde, romantice. Vei fi pentru ei asemenea unui înger!

Instagram: DivaHair.

Ce părere ai despre Rochia alba din dantela Alia de la Dasha? Am descoperit-o încântate în galeria de „rochii elegante”, am adăpostit-o cu grijă în dressing și avem de gând să apelăm la ea de câte ori se va ivi o ocazie de sărbătoare la orizont: pare ruptă din stele! E atât de frumoasă încât nici măcar nu mai contează cu ce o asortezi! Dacă ne întrebi pe noi, îți vom recomanda din cadrul categoriei „sandale elegante” modelul auriu Medusa de pe dasha.ro!

Rochie alba din dantela Alia și Sandale aurii din piele naturala Medusa

Abia așteptăm să aflăm ce părere ai despre cele 5 ținute de botez pe care ți le-am recomandat! Pe Dasha vei descoperi articole numai unul și unul, care îți taie răsuflarea!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *