Cum porti corect botinele cu pantaloni si rochii?

November 24th, 2016

Gasirea stilului vestimentar poate fi dificila pentru multe dintre noi, dar din punctul nostru de vedere nicio femeie nu ar trebui sa se limiteze la un singur stil, atat timp cat stie cum si ce sa asorteze! In ceea ce priveste incaltamintea, unele perechi ne pot da batai de cap atat in ceea ce priveste asortarea, dar mai ales modalitatea de a le purta corect si estetic.
Subiectul de astazi sunt BOTINELE din piele naturala! Sunt comode si potrivite pentru tinute casual, office sau elegante si pot fi purtate atat in timpul zilei, cat si seara. Insa, atunci cand nu le purtam corect, pot strica o tinuta perfecta!

Stilul Office – sugestie de purtare a botinelor

Tinuta office clasica, mereu in tendinte
Cea mai simpla combinatie office este fusta neagra si camasa alba. Este un mix atemporal, mereu in tendinte si potrivit indiferent de sezon. O pereche de botine cu catarame aurii vor accentua simplitatea acestei tinute si o vor scoate din anonimat.

Dar pentru ca botinele sunt incaltari mai inalte si taie din lungimea piciorului, trebuie sa fim atente la lungimea fustei si la modul in care purtam camasa.

Camasa bagata in fusta va da impresia unor picioare lungi si iti va subtia talia. Daca esti miniona sau ai o silueta ovala, incearca sa nu porti o fusta prea lunga. Picioarele tale vor parea mai scurte si talia va fi ingrosata.

Tinuta office - combinatie corecta si gresita

Cum porti botinele intr-o tinuta office eleganta?

Tinuta office cu botine intr-o combinatie sofisticata

Un look office cu accente moderne si sofisticate este combinatia dintre sacou, helanca si pantaloni chino. Pentru a crea iluzia de inalt si suplu, helanca trebuie bagata in pantaloni. Putem intoarce usor pantalonul in partea de jos, dar el NU trebuie indesat in botina. Acest lucru va crea imaginea de picior mai gros, deoarece nu exista o pauza intre linia pantalonului si glezna. De asemenea daca pantalonii sunt trasi peste incaltaminte vor parea prea lungi pentru picioarele tale. Daca ii intorci, vei crea un look elegant si neincarcat.

Tinuta office intr-o combinatie sofisticata - asa da si asa nu

 

Cum porti botinele cu rochii in tinute casual?

Toti avem zile in care vrem sa ne simtim comod, dar si sa pastram eleganta tinutei noastre. Fie ca e vorba de o iesire in oras sau de un eveniment care nu implica un dress code, botinele vor fi o alegere inspirata.

Casual look cu rochie, privire de ansamblu
In combinatie cu o rochie, un cardigan si dresuri opace tinuta este perfecta pentru vremea de afara. In plus, botinele vor da aspectul elegant de care aceasta are nevoie, fara a incarca prea mult.

Problema cu aceasta tinuta apare in ceea ce priveste rochia aleasa. Marimea si forma ei trebuie sa corespunda cu forma ta fizica. Acceasi rochie poate fi prea lunga pentru unele femei si prea scurta pentru altele. Incearca sa asortezi botinele cu o rochie pana la genunchi sau deasupra lor.

Daca ai o silueta dreptunghiulara, poarta o rochie cambrata in talie care sa iti indulceasca trasaturile si sa-ti accentueze atuurile.

Tinuta casual cu rochie si botine - combinatie corecta si gresita

Cum porti botinele cu blugi in tinute casual?

Idee de asortare a botinelor cu blugi intr-o tinuta casual

Cea mai populara tinuta lejera este cea formata dintr-o camasa si blugi skinny la care sa asortezi o pereche de botine in stil casual. Ai nenumarate variante de culori si combinatii, insa trebuie sa fii atenta la cum asezi blugii. Asa cum am mai spus, ei nu trebuie trecuti peste botine. Incearca sa ii intorci si sa delimitezi piciorul si linia gleznei.

Camasa este un alt element important al tinutei. Daca ai o silueta de tip triunghi inversat, ai putea adauga volum in partea de jos purtand camasa peste pantaloni. Pentru a evidentia o silueta clepsidra, evita sa porti camasa peste  blugi. Astfel talia ta va fi evidentiata si se vor pastra proportiile intre trunchi si picioare.
Botinele intr-o combinatie casual cu blugi - asa da si asa nu

Secretul unei tinute reusite sta in atentia pe care o acordam detaliilor si modul in care reusim sa ne ascundem micile imperfectiuni. Invata sa profiti de atuurile tale si sa porti la adevaratul lor potential toate piesele din garderoba ta.

Fii increzatoare, imbraca-te cu stil si alege intotdeauna calitatea inaintea cantitatii!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *